Ciupercile umplute cu spanac sunt preparate satioase, hranitoare si foarte sanatoase, care pot fi consumate atat ca aperitive, cat si ca garnitura sau fel principal. Descopera o reteta imbietoare, care-ti va rasfata, garantat, papilele gustative!
Ingrediente
400 g ciuperci champignon (medii sau mari)
800 g spanac proaspat sau congelat
2-3 catei de usturoi
35 ml ulei de masline
piper
sare
Preparare:
Curata ciupercile si indeparteaza-le coditele (piciorusele). Asaza-le unele langa altele intr-o tava, stropeste-le cu putin ulei de masline si asezoneaza-le cu sare, putin piper si baga-le la cuptor 20 de minute. Separat, incinge putin ulei de masline intr-o tigaie, adauga spanacul si caleste-l putin, apoi adauga usturoiul zdrobit, sarea si piperul si mai lasa-l pe foc, aproximativ 10 minute. Scoate ciupercile din cuptor si umple-le cu spanac. Optional, poti razui cascaval sau branza pe deasupra si le mai poti baga inca 10 minute in cuptor, pana cand branza se topeste si se gratineaza.